În țara fericită a lui Victor Ponta

În țara fericită a lui Victor Ponta
Publicat: 13/07/2014, 21:01
Actualizat: 01/02/2019, 07:02

Până să ordone „Retragerea!”, o groază de contribuabili deșartă în capul său imondiții, murdărindu-i parbrizul prin care contemplă țara lui perfectă de pe Facebook.

La malul mării, dar activ în mediul virtual, premierul Victor Ponta nu postează un cuvințel pe pagina sa de Facebook despre Codul Fiscal pe 2015, dat publicității de Ministerul Finanțelor. Ca și cum n-ar fi auzit de proiect sau nu ar ști ce conține, lucru care – foarte straniu – i se întâmplă, dintre toți prim-miniștrii, numai domniei sale. În 2012, de pildă, când același minister a publicat o HG de indexare a taxelor locale, dl Ponta, habarnist, l-a sunat pe ministrul Florin Georgescu, care l-a sunat pe ministrul Voinea, care a sunat pe cineva care știa, după care l-au sunat înapoi. Proiectul, ca și acum, a fost retras la inițiativa premierului (era tot înainte de alegeri), dar s-a dat liber la creșterea impozitelor și taxelor locale un an mai târziu. Dl Ponta a ieșit prelectoral drept prieten al contribuabilului, însă după scrutin – când a lovit cu taxa pe stâlp, pe trotuar și pe găină – nu i-a mai păsat. Și de această dată, prin scoaterea din dezbaterea publică a Codului Fiscal pe 2015, cu majorarea impozitului pe automobile și pe clădirile nerezidențiale, se aplică aceeași stratagemă: premierul ne face semne prietenești până la toamnă, după care trece cu bolidul peste noi.

Pe pagina de Facebook a premierului României nu numai că nu există nicio postare despre taxe, nu există nici o referire la greutățile guvernării și ale vieții în general, este o odă a veseliei. Mesajele sunt pozitive, pline de satisfacție și mândrie, răspândind încredere și optimism. În fotografii, apar sportivi faimoși, oameni bine îmbrăcați și zâmbitori, tineri sănătoși și frumoși, somități internaționale felicitând un premier radios, ale cărui „fapte bune” curg ca un șuvoi. Iată: „Azi am fost fff mandru pt ca am asistat (si am si contribuit) la nasterea unui fenomen extrem de pozitiv pt Romania – primul turneu profesionist de tenis feminin la Bucuresti” (10 iulie); „Am lansat ieri un program pentru economia sociala si faptul ca 200 de milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiti pentru proiecte la care au acces persoanele vulnerabile este un lucru extraordinar” (9 iulie); „Avem o hotarare prin care ii premiem pe tinerii care au obtinut nota 10 la examenul de Bacalaureat si la Evaluarea Nationala de anul acesta. Este foarte bine sa ii felicitam si sa ne mandrim cu elevii buni, pentru ca orice tara are nevoie de elite” (9iulie) etc. Așadar, cine aterizează mai întâi în republica virtuală a lui Victor Ponta crede că va călători și în realitate, într-o țară perfect orânduită, ai cărei locuitori trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Este cea mai elaborată minciună în care premierul României își învăluie fanii, creându-le, totodată iluzia că e prietenul lor. Nu mă mai mir că nu zice nimic de taxe. În țara fericită a lui Victor Ponta nu există fisc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×